Tigru

Temerarul care îşi asumă riscuri şi îmbrăţişează provocările

Tigrul este foarte orgolios, îşi doreşte să conducă în orice situaţie şi nu respectă autoritatea. Vrea să fie în centrul atenţiei, să fie apreciat pentru abilităţile şi calităţile sale unice, pe care le etalează în faţa tuturor. Viaţa publică este domeniul său preferat. Are o personalitate independentă şi impulsivă, care îi poate aduce probleme în interacţiunile cu ceilalţi, nu este diplomat şi spune răspicat ceea ce crede. Indiferent de domeniul în care lucrează, fie că ajunge mafiot sau preot, nu se mulţumeşte niciodată cu ceea ce are şi îşi setează ţeluri mai înalte. Îi place să atragă atenţia asupra poziţiei sale sociale prin opulenţă. În dragoste, Tigrul este un idealist care iubeşte cu pasiune, nu iartă trădarea şi părăseşte fără a privi înapoi persoanele care l-au dezamăgit.

În zodiacul chinezesc, un rol determinant le aparţine celor 5 elemente: Apa, Lemnul, Focul, Pământul şi Metalul. Fiecare zodie este influenţată de câte unul dintre aceste elemente.